Treceți la conținutul principal

Postări

Țuhaus sau despre drepturile și viața celor de după gratii

Țuhaus, cu și de : Vlad Bălteanu, Mișa Dumitriu, Alexandra Horghidan, Andrada Lăutaru, Lorand Maxim, Alexandru Potocean, Andrei Șerban, Alexandra Voivozeazu
producători: Reciproca, Asociația ADO, MACAZ Teatru Bar Coop
Articolul 22 din Constituția României specifică următoarele: 1. Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate. 2. Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau tratament inuman ori degradant. 3. Pedeapsa cu moartea este interzisă.
Există, totuși, în România mii de cetățeni în cazul cărora aceste drepturi nu sunt respectate. Printre aceștia, există o mare categorie în privința cărora o bună parte din societatea activă, zgomotoasă și preocupată de respectarea legilor, a drepturilor și a principiilor statului de drept, consideră că nu merită/nu e necesar să le fie respectate drepturile constituționale. Aceștia sunt pușcăriașii, categorie tot mai consistentă de cetățeni români, a căror cerințe vizînd condiții…
Postări recente

Nu lăsați săracii să se înmulțească!

Deși există atîta văicăreală în jur, la toate nivelele, legat de scăderea natalității și față de condițiile înfiorătoare în care trăiesc mii de copii, în România indemnizația pentru creșterea copilului nu este accesibilă oricui. Probabil de teama că dacă un astfel de venit ar fi garantat oricărei mame, indiferent dacă a fost angajată sau nu, ar stimula „sărăcimea” să se înmulțească și mai mult. Se bagă la înaintare principiul contributivității, n-ai plătit înainte, ciuciu indemnizație pentru creșterea plodului, că nu e corect, că nu sunt bani, asta deși, pînă recent, au funcționat politici de stimulare a înmulțirii celor cu venituri mult peste medie (adică de la aproximativ 14. 000 lei în sus). Și mă refer la faptul că pînă la reintroducerea recentă a plafonului pentru astfel de indemnizații, am avut cazuri de părinți care încasau zeci de mii de euro lunar, deși contribuțiile lor fuseseră plafonate din 2012 pînă în ianuarie 2017 la nivelul a 5 salarii medii brute pe lună (aproximativ …

100 de ani de la Revoluția Rusă - Vladimir Borțun

„Nu trebuie să fii marxist ca să înțelegi că Revoluția din Octombrie a făcut pentru drepturile sociale ce-a făcut Revoluția Franceză pentru drepturile civile: le-a adus în prim-plan, a dat avânt oamenilor de pretutindeni să lupte pentru ele și a pus presiune pe clasele conducătoare din alte țări să le conceadă de teama răspândirii revoluției. Sunt drepturi de care se bucură inclusiv fanaticii anti-comuniști de azi, însă istoriografia și presa mainstream au reușit să eludeze acest fapt totuși banal pentru orice istoric onest.
       Au eludat și faptul că revoluția de acum o sută de ani a fost printre cele mai puțin sângeroase din istorie, mai puțin violentă decât cea Americană ori cea Franceză. Dar în cazul lor, discursul dominant face doct distincția între violența pe care au presupus-o (un rău necesar) și moștenirea pe care au lăsat-o (luminoasă). Aceasă distincție brusc nu se mai aplică în cazul Revoluției Ruse, care e redusă la dimensiunea sa violentă, una complet nejustificabilă…

Obsesia europenității. Revizitînd începuturile națiunii române

Dorința de apartenență la lumea civilizată întruchipată de Europa Occidentală reprezintă una dintre coordonatele esențiale pe care s-a desfășurat procesul de nation-building în cazul românilor, încă din ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea. Chiar dacă înspre sfîrșitul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea curentul europenist este puternic contrabalansat de reacții autohtoniste de factură nationalist-etnicistă (Marino 2005: 41), idealul unei națiuni europene, a „intrării în Europa” rămîne o constantă a vieții culturale și politice pînă în zilele noastre (Matei 2004: 57). Această coordonată a nation-building-ului românesc presupune o dublă mișcare. Pe de o parte, implică ieșirea dintr-un Orient aflat în plin proces de cartografiere și circumscriere de către Europa Occidentală (Said 1978; Wolff 1994; Todorova 1997; Boatcă 2013), pe de altă parte, implică descoperirea europenității interioare a românilor. Acest aspect este soluționat prin punerea în lumină…

Victimele uitate ale războiului chimic din Vietnam

Mulți dintre noi au consumat cu saț producțiile americane despre războiul din Vietnam. Unele mai simpliste, cu super eroi precum Chuck Norris, altele mai sofisticate, cu actori de calibru, precum Robert de Niro și Christopher Walken, toate ne-au prezentat violența unui conflict purtat de soldații americani departe de casă, pentru apărarea democrației în fața expansiunii comunismului. Eroismul soldaților, camaraderia, spiritul de sacrificiu, imprevizibilitatea unui inamic aparent pretutindeni și lipsit de orice scrupule, torturi inimaginabile, atentate și bombardamente intense, toate sunt ingredientele unor astfel de producții cu scopuri multiple și diverse. Dacă unele întrunesc din plin caracteristicile propagandei de război, altele oferă incursiuni critice asupra conflictului, evidențiind atrocitățile comise de americani și efectele nocive asupra psihicului soldaților americani. Dar nu despre modurile în care cinematografia americană a prezentat conflictul din Vietnam vreau să vorbes…

Comentarii